Un proiect de inteligență artificială nu eșuează de obicei din cauza tehnologiei, ci pentru că începe de la unealtă în loc de proces. Implementarea pe care o facem pornește invers: de la munca repetitivă care vă consumă timp, de la datele pe care le aveți deja și de la programele cu care lucrați azi.
Ce anume se poate automatiza — documente, corespondență, rapoarte, integrări — găsiți pe pagina de automatizări AI. Pagina de față descrie drumul de la prima discuție până la AI-ul care lucrează zilnic în firmă, plus deciziile pe care trebuie să le luați pe parcurs.
Etapele implementării
Nu se trece la pasul următor până nu merge cel de dinainte. Un proces care nu dă rezultat la probă nu se extinde — se oprește sau se schimbă abordarea.
Trecem prin procesele care consumă timp și spunem care se pretează la AI și care nu. Ieșim cu o listă scurtă și cu procesul de la care merită pornit.
Din partea firmei: omul care face procesul azi și câteva exemple reale de documente sau date.
Un singur proces, cel cu câștigul cel mai mare, făcut pe documentele și datele voastre — nu pe o demonstrație. Se vede ce iese înainte de orice angajament mai mare.
Din partea firmei: acces la datele procesului și cineva care verifică rezultatele.
AI-ul intră în programele pe care le folosiți deja — ERP, CRM, gestiune, e-mail, bancă, ANAF SPV — cu drepturi de acces limitate, pas de confirmare umană și urmă scrisă.
Din partea firmei: conturile de acces pentru integrare și regulile de lucru scrise.
Automatizarea rămâne la voi: documentație, instruirea echipei și monitorizare, ca să știți când AI-ul greșește și ce faceți atunci.
Din partea firmei: oamenii care o vor folosi zilnic.
Ce se decide pe parcurs
Le punem pe masă de la evaluare, nu după ce sistemul e gata. Răspunsurile diferă de la o firmă la alta; întrebările sunt mereu aceleași.
Modele în cloud, cu contract și cu date minime trimise, sau modele care rulează pe serverul firmei, fără ca datele să iasă din firmă. Alegerea se face după cât de sensibile sunt datele, nu după modă.
AI-ul pregătește și propune, omul verifică și confirmă. Pentru orice decizie cu efect legal sau financiar, răspunderea rămâne la om, iar sistemul reține ce s-a propus și cine a confirmat.
Automatizarea vede doar datele de care are nevoie procesul ei. Un drept de acces se acordă la fel de atent ca unui angajat nou și se poate retrage oricând.
Înainte de implementare se notează cât durează procesul și câte greșeli apar; după, se compară aceleași cifre. Fără măsurătoare, nu se poate spune dacă a meritat.
Modul de lucru de mai sus nu e teorie. În SpokAdmin, AI-ul citește factura furnizorului și propune repartizarea pe apartamente, iar administratorul verifică și confirmă — nimic nu intră singur în lista de plată. În VoSmart, verificarea documentelor e pregătită de AI și semnată de cenzor.
Când procesul are cazuri care nu seamănă între ele și cere ca sistemul să-și aleagă singur pașii, implementarea trece de la o automatizare simplă la un agent AI, cu reguli de siguranță mai stricte. Pentru un ghid pas cu pas, citiți și articolul cum implementezi AI în firmă și de unde începi.
Cât costă
Plătiți orele lucrate. Evaluarea inițială nu se tarifează.
O discuție despre procesele voastre: ce merită implementat, ce nu, și de unde se începe.
Audit de proces, alegerea soluției și a modelului, arhitectură, plan de implementare și estimare de efort.
Construcția, integrarea cu programele existente, punerea în funcțiune și instruirea echipei.
Evaluarea inițială este gratuită. Consultanța și analiza se tarifează cu 150 lei pe oră, iar implementarea (dezvoltare, integrare, punere în funcțiune) cu 200 lei pe oră. Pentru proiectele complexe, estimarea se face după analiza cerințelor și stabilirea etapelor de lucru.
Nu. Implementarea AI se face peste programele existente, prin integrări. Schimbarea programelor e un proiect separat, care se face doar dacă cele actuale chiar încurcă.
O listă cu procesele care se repetă și consumă timp, câteva exemple reale de documente sau date și omul care face procesul azi. Dacă datele stau pe hârtie sau doar în capul cuiva, primul pas e strângerea lor, nu AI-ul.
Primul proces, făcut ca probă pe datele voastre reale, se vede de obicei în câteva săptămâni. Abia după ce funcționează acolo se extinde mai departe.
Depinde de soluția aleasă, și e prima discuție pe care o purtăm. Se poate lucra cu modele în cloud, cu contract și date minime trimise, sau cu modele care rulează pe serverul vostru.
Da. Analiza și implementarea se pot face integral la distanță, cu firme din toată țara; întâlnirile la sediu se stabilesc când proiectul chiar le cere.
Spuneți-ne care vă ia cel mai mult timp — vă răspundem dacă merită.